Ştiam puţine (de pe spaţiul web, vizibil aici ) despre demersurile dvs. judiciare, în momentul în care am revenit în România (martie 2005), pentru a impulsiona judecarea crimelor comunismului şi a celor care au împiedicat justiţia după 1990.

Întîmplarea care m-a dirijat spre dvs. s-a produs la scurt timp după ce am depus, la procuratura militară, plîngerea penală pentru ceea ce am suferit la "feseniada" din 1990, ataşată la dosarul P75/1997 (expunere vizibila pe legatura).

Încercam să public în presă un apel, în care invitam la procuratură şi alte victime ale represiunilor la care s-a dedat FSN-ul în toată ţara, depăşind astfel cercul îngust al "mineriadei", care nu permitea abordarea coerentă a dosarului Contrarevoluţiei.

Intenţionam să relansez cercetarea genocidului comunist şi a acoperirii sale după 1990, văzînd-o ca bază legitimă a dosarelor cercetate la procuratura militară. L-am vizitat în acest scop şi pe fostul camarad de baricadă antifesenistă, domnul P M Băcanu, care se afla încă la conducerea României Libere, explicindu-i ce încerc să fac şi rugîndu-l să mă ajute.

Mi-a refuzat pînă şi publicarea comunicatului-apel... Explicaţia pe care a dat-o acestei atitudini, a adus în discuţie numele dvs.

"Procesul comunismului este al meu" - s-a exprimat întîi sintetic domnul Băcanu, cerîndu-mi să nu mă bag unde nu-mi fierbe oala. Apoi au venit detaliile. Că dvs. l-aţi păcălit întîi, că aţi avea susţineri puternice în SUA, ca să vă sprijine candidatura la preşedenţie. După care, v-aţi repliat pe ideea infiinţării unui centru de studiere a crimelor comunismului. După care, aţi redus proiectul la lansarea unui proces, pentru a cărui pregătire aţi colaborat cu jurista României Libere. Dar, cu trei zile înaintea depunerii plîngerii la judecătorie, domnul Băcanu ar fi aflat de la AFDPR că sînteţi un escroc.

Trebuia să se desprindă de dvs., să găsească imediat pe altcineva ca reclamant, pentru plănuitul proces. Negăsind alţi civici disponibili în acel weekend, a convins-o pe Camelia Doru de la ICAR să-şi asume demersul juridic, deşi ea l-a prevenit că nu se simte pregătită, avînd nevoie de sprijin. Astfel s-a ajuns la depunerea a două plîngeri, una semnată ICAR, alta Lucian Orăşel. La aceste dosare se referea domnul Băcanu, cu tipica lui elocinţă, cînd îmi cerea să nu intru peste procesul lui.

Similare pînă la un punct, cele două dosare au evoluat diferit. Ştiu din surse credibile că principala deosebire a fost orientarea revendicativă a procesului dvs. (aţi cerut constatarea genocidului comunist şi despăgubiri pe măsura daunelor) versus direcţia sterilă pe care mentorii civici au imprimat-o celuilalt dosar (nu pedepse, doar scuzele preşedintelui şi un leu pe post de despăgubire generală).

Încît, în timp ce dosarul ICAR, pierzînd miza juridică, s-a scufundat în istorie, dosarul dvs. a înaintat, ajungîndu-se întîi la decizia de constatare a genocidului (în baza documentaţiei şi a intervenţiei deţinuţilor politici care vi s-au alăturat) şi apoi la decizia de despăgubire a dvs. cu 250 000 euro (schimbată apoi la recurs la 500 000 euro).

Eram interesat ca exemplul dvs. să devină contagios, provocînd un val de cereri similare, care să silească procuratura să caute adevăraţii responsabili, în cadrul unor acţiuni în regres.

Trecerea unor sume de bani, din bugetul care alimenteză prin sifonare buzunarul urmaşilor călăilor, în buzunarul urmaşilor victimelor, nu mă deranja de loc. Şi nici eventuala supărare a bugetarilor care asistaseră pasivi la prelungirea post-comunistă a abuzurilor judiciare şi menţinuseră vinovaţii la putere.

Eventualitatea intrării statului român uzurpat în imposibilitate de plată pentru acest gen de despăgubi, îmi părea o protecţie împotriva previzibilelor pretenţii din afara ţării, pentru un holocaust dimensionat arbitrar (conflict potenţial de interese, explicat în altă parte - http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2006&month=1.htm).

V-am spus toate acestea atunci cînd v-am vizitat, rugîndu-vă să sprijiniţi prin documentare demersurile altor reclamanţi. Atunci mi-aţi povestit versiunea dvs. privind ruptura cu domnul Băcanu, datorată faptului că el şi ai lui nu doreau consecinţe penale şi nici despăgubiri materiale.

Mi-aţi explicat că oricine poate să vă urmeze exemplul, dacă se grăbeşte - pentru a nu se împlini nu ştiu ce prescripţie. Că sutele de intervenienţi din dosarul dvs. pot trece la cererea de despăgubiri, profitind solidar de decizia de constatare a genocidului, reclamat în comun.

Am dus această veste domnului Jijie, care mi-a relatat faptele diferit. Că dvs. v-aţi folosit de intervenţiile sutelor de deţinuţi politici din asociaţia lui, dar apoi i-aţi evitat, cerînd singur despăgubiri şi lăsîndu-i pe ceilalţi cu buza umflată. Probabil că v-aţi ferit de complicaţii provocate de numărul mare a reclamanţilor (care a impus întreruperi cu ocazia unor decese) dar poate şi de faptul că unii puteau creea justiţiei alibiul de a le lasă suferinţele nepedepsite… pentru că fuseseră legionari.

Pînă la urmă, am intermediat o întîlnire de lămurire a situaţiei între dvs. şi reprezentanţii Federaţiei Foştilor Detinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, cu care colaboraseţi la proces (în timp ce Ticu Dumitrescu, în numele AFDPR, făcuse declaraţii publice că deplînge demersul dvs. şi cere deţinuţilor să menajeze visteria statului).

V-aţi angajat să sprijiniţi pe ceilalţi reclamanţi din dosar, dar, din atitudinea tot mai rezervată pe care au avut-o apoi faţă de mine domnii Jijie şi Caraza, am dedus că nu aţi făcut mare lucru, din motive pe care le voi explica mai jos.

Aflînd de gestul meu de intermediere şi de vizita pe care v-am făcut-o, domnul Grigore Caraza m-a prevenit că sînteţi efectiv un escroc, pe care el l-a demascat în comunitatea românească din SUA, inclusiv pe baza unui articol din presa americană, în care eraţi acuzat pentru furtul unei viori.

I-am spus, supărîndu-l, că eu nu prea am încredere în presă şi în zvonuri circulînd pe circuitele comunităţii româneşti şi că, pînă la proba contrarie, consider mai importantă breşa pe care aţi creat-o prin acţiunea dvs. în justiţie, care are şi mai puţină legătură cu vioara din SUA decît faptul că o victimă a regimului comunist a fost legionar.

L-am rugat să tranşeze problema direct cu dvs., sau să facă public tot ce ştie incriminant despre acel expert Lucian Orăşel care şi-ar fi falsificat diplomele, CV-ul şi pretinsele conexiuni la nivel înalt.

Pe de altă parte, am continuat să caut motivarea sentinţei dvs., pe care nu aţi vrut să mi-o puneţi la dispoziţie, amînînd continuu (ultima dată, la 18 decembrie 2008, cînd aţi asistat la pledoaria mea pentru constituirea unei reţele de solidaritate justitiară).

Se găseşte însă pe Internet această motivare (de exemplu la http://www.jurisprudenta.com/Sentinta-civila-nr1609-Act-Jurisprudenta-80097.html) din care se înţelege de ce nu aţi vrut să fie cunoscută. Şi de ce au dreptate, măcar parţial, cei care vă acuză de incorectitudine.

Sentinţa dovedeşte că v-aţi pretat la o periculoasă/nocivă manipulare a opiniei publice şi colegilor, cărora le-ţi ascuns adevărata bază a pretenţiilor dvs: "reclamantul a arătat în esenţă că în perioada 28.11.1956-4.08.1964 a executat pedeapsa cu închisoare de 8 ani. In cursul anului 1974 urmare a unui recurs extraordinar declarat de procurorul General al României, respectiva hotărâre a fost desfiinţată, iar cauza penală a fost restituită Procuraturii Militare Craiova, care a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi încetarea urmăririi penale pentru faptele ce i se imputau şi pentru care a executat circa 8 ani de închisoare."'

Aşadar, nu pentru că aţi obţinut constatarea genocidului comunist aţi cîştigat dvs. despăgubiri! Ci pentru că aveaţi deja anulată, din 1974, sentinţa care v-a trimis în temniţă, încît acum nu a trebuit decît să combateţi aplicarea prescripţiei pentru daune, pe motiv că nu v-a fost adusă la cunoştinţă scoaterea de sub urmărirea penală.

Să trecem peste faptul că "albirea" dvs. reprezintă un cadou pe care securiştii nu-l prea făceau dezinteresat. Important este, pentru dosarul în discuţie aici, că aţi dus în eroare pe toţi cei cărora nu le-aţi spus că dvs. nu aveţi nevoie de anularea vechii sentinţe, ci porniţi de la recunoaşterea explicită, de către justiţia comunistă, a unei erori judiciare pentru care de-abia acum aţi putut cere compensaţii.

Deplîngînd farsa la care v-aţi pretat şi modul în care v-aţi folosit de colegii dvs, care arată că este posibil ca domnul Caraza să fi avut dreptate în ce vă priveşte, continui să cred că sentinţa pe care aţi smuls-o acum cîţiva ani justiţiei procomuniste, chiar obţinută în condiţii dubioase, este utilă - prin precedentul creat şi că trebuie explotată de orice reclamant îndrepăţit. Deşi nu vă mai pot recomanda ca model.

Ioan Roşca , 20 septembrie 2010

Explicatii : Un mănunchi de scrisori deschise, către jurişti implicaţi in reabilitarea justiţiei

Raspunsuri si comentarii, aici

Sursa: http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=3&year=2010&month=9.htm